COMUNITĂŢILE PĂSĂRILOR DE PĂDURE DIN LUNCA

CURSULUI MEDIAL AL NISTRULUI

Nicolae Zubkov*, Ludmila Buciuceanu,** Larisa Bogdea***,

Institutul de Zoologie al AŞM, str.Academiei 1, Chişinău 2028, Moldova.

e-mail: *som@as.md;***condrea_p@yahoo.com

Ca urmare a schimbărilor pe care le suportă mediul ambiant cu toate componentele sale vegetale şi animale, considerăm oportună continuarea cercetărilor ornitologice în ecosistemele silvice din lunca Nistrului. Importanţa inventarierii păsărilor din pădurile din zonă este redată de faptul că păsările acvatice şi semiacvatice au fost studiate mai  detaliat (Jurminschii, 2004; Zubcov, Mantorov, 2004) în comparaţie cu speciile dendrofile.

Factorul cheie în modificările şi schimbările suportate actualmente de ecosisteme este cel antropogen, care se manifestă prin defrişărea pădurilor, păşunatul, extinderea suprafeţelor agricole şi extracţia pietrelor de pe versanţi. Toate acestea duc la distrugerea habitatelor, fiind şi un factor de deranj pentru păsări în perioada de cuibărire, mai ales pentru răpitoarele de zi.

În lucrarea dată prezentăm rezultate referitoare la componenţa şi parametrii cantitativi ale populaţiilor de păsări clocitoare din pădurile din lunca cursului medial al Nistrului.

Metode şi materiale

Cercetările au fost realizate în anii 2003-2004 în pădurile de luncă de la Unguri şi Speia şi sectoare de pădure cu vegetaţie petrofită de la Holoşniţa,Vertujeni şi Ţîpova. Estimările au fost efectuate după metoda transectelor stabilite în interiorul şi la liziera pădurii, în sectoare adiacente cu pâlcuri de tufari. Toate datele au fost raportate la suprafaţa de etalon km² şi prelucrate conform următoarele formule: densitatea speciilor, după Schegolev (1977); dominanţa individuală şi indicele de similitudine ecologică, după Gomoiu şi Skolka (2001).

Rezultate şi comentarii

                În cadrul cercetărilor efectuate  în pădurile din lunca Nistrului au fost identificate 70 specii de păsări. Rezultatele estimărilor cantitative asupra populaţiile de păsări sunt centralizate în Tabelul 1, care include valorile densităţii (în număr perechi/km²) şi dominanţa individuală (DI%).

Analiza acestui tabel ne relevă principalele caracteristici ale componenţei şi diversităţii, precum şi dominanţa unor specii din comunităţile de păsări prezente în pădurile de diferite tipuri din lunca Nistrului. Din punct de vedere al structurii specifice pădurile de luncă şi cele cu vegetaţie petrofită se deosebesc după numărul de specii şi al densităţii totale a lor. Această diferenţă poate fi observată şi după valorile indicelui de similitudine ecologică (Sorenson): în cazul pădurilor de luncă Ss=0,75, ceea ce ne vorbeşte despre un grad de asemănare destul de mare între pădurile de la Unguri şi Speia. Situaţia în cazul pădurilor cu vegetaţie petrofită prezintă un grad de similitudine mic Ss= 0,35, ceea ce rezultă că numărul de specii comune în aceste păduri  este mic (9 specii), de exemplu: Fringilla coelebs, Sturnus vulgaris, Garrulus glandarius, Parus major, Cuculus canorus, Buteo bute ş.a.

În pădurile de luncă se înregistrează 40 specii (valoare medie) cu densitatea totală  - 750 perechi clocitoare/km², iar în cele cu vegetaţie petrofită - 25 specii (valoare medie, cu mici diferenţe de la un staţionar la altul). Gradul mare de diferenţă a densităţii totale a speciilor înregistrate în pădurile de la Holoşniţa şi Ţâpova faţă de cea de la Vertiujeni, se explică prin faptul că estimările au fost efectuate la lizieră  în vecinătate fiind pajişti cu  pâlcuri de tufari.

                Putem menţiona speciile cu valori mari ale dominanţei individuale, ce sunt caracteristice biocenozelor marginale, precum ar fi: Emberiza calandra (DI= 10,3), Emberiza citrinella (DI =11,4), Sylvia communis (DI = 8,4), Anthus trivialis (DI = 4,7), Lanius collurio (DI = 4,2), Emberiza hortulana (DI = 4,2). Aceste specii au fost observate la Ţâpova, incluzînd şi versanţii împăduriţi şi cei cu pâlcuri de tufari.

                După gradul de adaptare la variaţiile mari ale habitatului se constată ca specie euribiontă  Fringilla coelebs, care-i dominantă pentru toate staţionarele, iar Luscinia luscinia (DI = 13,6) doar la Vertiujeni. Din aceiaşi categorie ecologică, însă cu valori între 8,1- 2,4, sunt Sylvia atricapilla, Phylloscopus collybita, Erithacus rubecula şi Luscinia luscinia. Un caz particular pentru pădurile din lunca Nistrului medial (Unguri, Calarăşăuca, Arioneşti) sunt Picus viridis şi Turdus pilaris, specii care pentru acest sector devin comune şi clocitoare la nordul Moldovei, menţionate şi de  Mantorov (1992).

De asemenea, ţinem să menţionăm numărul considerabil (12 specii) de răpitori de zi, semnalaţi în efective mici, dar constante. În număr mare răpitorii se înregistrează la Ţîpova (9 specii), urmat de pădurea de la Unguri (6 specii). Aceasta se explică, în primul rând, prin aspectul mozaicat al landşaftului, prezenţa pădurilor şi a versanţilor stâncoşi, ce oferă condiţii penru amplasarea cuibului şi prin abundenţa hranei din câmpurile agricole şi pajiştile adiacente.

Cît priveşte Ficedula hypoleuca, specie care în 1981 înregistra valori ale densităţii de 25 per/km²  în zona Codrilor centrali, iar în 1982 se constată a fi aproape în întregime înlocuită de către Ficedula albicollis (Gusan, 1984). Însă, conform rezultatelor cercetării noastre, această specie are valori medii ale densităţii pentru pădurile de la Unguri şi Holoşniţa, probabil datorită reducerii arealului şi a concurenţei sporite, a luptei pentru locurile de cuibărire.

Ecosistemele silvice se evidenţiază prin indici relativ înalţi ai diversităţii speciilor de păsări, ceea ce poate fi observat şi în cazul ecosistemelor incluse în cadrul studiului nostru (Tabelul1). Totuşi, dintre cele cinci păduri, indicele diversităţii Simpson şi indicele echitabilităţii înregistrează valori mai mari în pădurilor de la Ţîpova şi Vertujeni, totodată caracterizîndu-se şi printr-un indice al dominanţei mic. Acest fapt ar putea fi explicat printr-o corelare mai bună a etajării şi structurii vegetaţiei, ce oferă condiţii de hrană, adăpost şi cuibărire pentru păsări.

Pentru compararea acestor păduri după corelaţia „specie-densitate” am utilizat modelul „pilonului frânt”. (Figura1) Interpretarea datelor în acest tip de grafic este următoarea: cu cât căderea curbei este mai bruscă cu atât mai mică este diversitatea şi mai înaltă dominanţa uneia sau a câtorva specii din această comunitate,  fapt ce se datorează de obicei influenţelor negative asupra acesteia, indiferent de tipul lor (naturale sau antropogene).

Analizând datele prezentate în cercetare, se constată că anume comunităţile de păsări din pădurea de luncă de la Speia şi pădurea cu vegetaţie petrofită de la  Unguri oferă condiţii de hrană şi cuibărire cele mai favorabile. La Holoşniţa, Ţâpova şi Vertujeni factorul antropogen de deranj este mai pronunţat, deoarece face parte din zona de agrement şi turism de lângă Mănăstirea Ţâpova şi datorită extragerii pietrei decorative de pe versanţii calcaroşi.

Concluzii

Pădurile din acest sector al Nistrului se află într-o zonă cu peisaje frumoase, utilizate în calitate de trasee turistice. Tot aici se realizează o extragere necontrolată a pietrelor. Din aceste considerente toţi indicatorii ornitofaunei sunt mai mici în comparaţie cu cei din pădurile din zona Codrilor centrali.

Cunoscând importanţa pădurilor atît în menţinerea biodiversităţii, la general, cît şi a ornitofaunei, în special, menţionăm necesitatea păstrării în continuare a ecosistemelor silvice din lunca Nistrului medial la un nivel funcţional, prin diminuarea impactului antropic.